BALLADE DES FEMMES DE PARIS – François VILLON

Quoy qu’on tient belles langagières
Florentines, Veniciennes,
Assez pour estre messaigières,
Et mesmement les anciennes ;
Mais, soient Lombardes, Rommaines,
Genevoises, à mes perilz,
Piemontoises, Savoysiennes,
Il n’est bon bec que de Paris.

De très beau parler tiennent chaires,
Ce dit-on, les Napolitaines,
Et que sont bonnes cacquetoeres
Allemanses et Bruciennes ;
Soient Grecques, Egyptiennes,
De Hongrie ou d’autre pays,
Espaignolles ou Castellannes,
Il n’est bon bec que de Paris.

Brettes, Suysses, n’y sçavent guères,
Ne Gasconnes et Tholouzaines ;
Du Petit-Pont deux harangères
Les concluront, et les Lorraines,
Anglesches ou Callaisiennes,
(Ay je beaucoup de lieux compris ?)
Picardes, de Valenciennes ;
Il n’est bon bec que de Paris.

ENVOI.
Prince, aux dames parisiennes
De bien parler donnez le prix ;
Quoy qu’on die d’Italiennes,
Il n’est bon bec que de Paris.

*
Balada femeilor din Paris
– François Villon

Cam ştim cât pot să vorbească
Veneţiene, Florentine,
Treaba diplomaticească,
O pot face foarte bine ;
Că-s Romane, sau Lombarde,
Din Geneva, şi ştiu ce spun,
Piemonteze, Savoiarde,
Doar la Paris au glas mai bun.

Pot da lecţii de vorbire,
Fetele Napolitane,
Şi trăncănesc în neştire
Şi Prusace şi Germane ;
Că-s Grecoaice, Egipţiane,
Sau Unguroaice de neam hun,
Spaniole, Castelane,
Doar la Paris au glas mai bun.

Brite, Helvete, îs cam tute;
La Gascone, Tuluzane,
Le-ar lua faţa, pe-ntrecute,
Şi Pontoaze şi Lorene,
Angleze sau Calaiziene,
(Alte naţii să vă mai spun ?)
Picarde sau Valansiene ;
Doar la Paris au glas mai bun.

ÎNCHINARE
Prinţe, la parizience
Un premiu să le dai, io spun ;
Le-ntrec pe italience,
Doar la Paris au glas mai bun.
*
Traducere de Cindrel Lupe.

 

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire

Ballade des seigneurs du temps jadis – François Villon

Qui plus? Où est le tiers Calixte,
Dernier decedé de ce nom,
Qui quatre ans tint le Papaliste?
Alphonse, le roy d’Aragon,
Le gracieux duc de Bourbon,
Et Artus, le duc de Bretaigne,
Et Charles septiesme, le Bon?…
Mais où est le preux Charlemaigne!

Semblablement, le roy Scotiste,
Qui demy-face eut, ce dit-on,
Vermeille comme une amathiste
Depuys le front jusqu’au menton?
Le roy de Chypre, de renom;
Helas! et le bon roy d’Espaigne,
Duquel je ne sçay pas le nom?…
Mais où est le preux Charlemaigne!

D’en plus parler je me desiste;
Ce n’est que toute abusion.
Il n’est qui contre mort resiste,
Ne qui treuve provision.
Encor fais une question:
Lancelot, le roy de Behaigne,
Où est-il? Où est son tayon?…
Mais où est le preux Charlemaigne!

ENVOI.
Où est Claquin, le bon Breton?
Où le comte Daulphin d’Auvergne,
Et le bon feu duc d’Alençon?…
Mais où est le preux Charlemaigne!
*

Balada seniorilor din alte timpuri
– François Villon

Unde-s? Al treilea Calixte,
Din stirpe-ultim hegemon,
Ce-ntări pravile papiste?
Alfons, cel rege-n Aragon
Mlădiul duce de Burbon,
Şi Artus, Britul duc semeţ,
Carol al şaptelea, le Bon?…
Iar unde-i Carol cel Măreţ!

Ipac, regele Scoţiei triste,
Cel cu obraz ca un jambon,
Mâncat jumate de lăcuste
De la sprânceni la barbişon?
Regele Ciprului, bonom;
Of! Cel ce-avu-n Spania jeţ,
Cum se chema, ăst galanton?…
Iar unde-i Carol cel Măreţ!

Zăbavă nu ştiu să existe;
Sărman, sau vodă cu blazon
Nu poate morţii să-i reziste,
Iar viaţa nu-i ţine ison.
Şi-acum fac ultimul dicton:
«Lancelot, Bohemul cel drumeţ,
Unde-i? Dar neamul lui saxon?»…
Iar unde-i Carol cel Măreţ!

ÎNCHINARE.
Unde-i Claquin, bunul Breton,
Delfinu-Auvergnei cel semeţ
Plecatul duce de-Alençon?…
Iar unde-i Carol cel Măreţ!
*
traducere de Cindrel Lupe.

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire

Ballade de la belle heaulmière aux filles de joie – François Villon

« Or y pensez, belle Gantière,
Qui m’escolière souliez estre,
Et vous, Blanche la Savetière,
Ores est temps de vous congnoistre.
Prenez à dextre et à senestre ;
N’espargnez homme, je vous prie :
Car vieilles n’ont ne cours ne estre,
Ne que monnoye qu’on descrie.

« Et vous, la gente Saulcissière,
Qui de dancer estes adextre ;
Guillemette la Tapissière,
Ne mesprenez vers vostre maistre ;
Tous vous fauldra clorre fenestre,
Quand deviendrez vieille, flestrie ;
Plus ne servirez qu’un vieil prebstre,
Ne que monnoye qu’on descrie.

« Jehanneton la Chaperonnière,
Gardez qu’ennuy ne vous empestre ;
Katherine la Bouchière,
N’envoyez plus les hommes paistre :
Car qui belle n’est, ne perpetre
Leur bonne grace, mais leur rie.
Laide vieillesse amour n’impetre,
Ne que monnoye qu’on descrie.

ENVOI.
« Filles, veuillez vous entremettre
D’escouter pourquoy pleure et crie
C’est que ne puys remède y mettre,
Ne que monnoye qu’on descrie. »

*
Balada frumoasei cusătoare
Cătră fetele de tractir – François Villon

Chiteşte, tu, Mânuşereasă,
Ce-n şcoala mea ai vrea intrare,
Şi tu, Blanche Papucăreasă,
Ca să-ţi alegi a ta cărare
Priveşte-n laturi cu răbdare;
Nu cruţa omul, niciodat’
O babă n-are căutare,
Precum un ban ce s-a stricat.

Drăguţă tu, Cârnăţăreasă,
Ce bună eşti dănţuitoare;
Guillemette, cea Velinţăreasă,
Nu pregetaţi în ascultare;
La uşi veţi potrivi zăvoare,
În ani când veţi fi-naintat;
Un popă te va lua-n păstrare,
Precum un ban ce s-a stricat.

Jehanneton, Bonetăreasă,
Plictisului nu-i daţi purtare;
Catrino, ce vinzi carne-aleasă,
Nu-ţi goni omul la plimbare;
Care-i mai slută, noroc n-are
Decât c-un zâmbet alintat.
Libov bătrân, e-o arătare,
Precum un ban ce s-a stricat.

ÎNCHINARE.
Surate, luaţi cu grijă mare
Tot ce-am grăit şi-am lăcrimat
Nu-i leac la asta şi mă doare,
Precum un ban ce s-a stricat.

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire

Ballade à Robert d’Estouteville, que François Villon

donna à un gentilhomme, nouvellement marié, pour l’envoyer à son espouse, par luy conquise à l’espée.

Au poinct du jour, que l’esprevier se bat,
Meu de plaisir et par noble coustume,
Bruyt il demaine et de joye s’esbat,
Reçoit son per et se joint à la plume:
Ainsi vous vueil, à ce désir m’allume.
Joyeusement ce qu’aux amans bon semble.
Sachez qu’Amour l’escript en son volume,
Et c’est la fin pourquoy sommes ensemble.

Dame serez de mon cueur, sans debat,
Entierement, jusques mort me consume.
Laurier soüef qui pour mon droit combat,
Olivier franc, m’ostant toute amertume.
Raison ne veult que je desaccoustume,
Et en ce vueil avec elle m’assemble,
De vous servir, mais que m’y accoustume;
Et c’est la fin pourquoy sommes ensemble.

Et qui plus est, quand dueil sur moy s’embat,
Par fortune qui sur moy si se fume,
Vostre doulx oeil sa malice rabat,
Ne plus ne moins que le vent faict la fume.
Si ne perds pas la graine que je sume
En vostre champ, car le fruict me ressemble:
Dieu m’ordonne que le fouysse et fume;
Et c’est la fin pourquoy sommes ensemble.

ENVOI.
Princesse, oyez ce que cy vous resume:
Que le mien cueur du vostre desassemble
Jà ne sera: tant de vous en presume;
Et c’est la fin pourquoy sommes ensemble.
*

Balada lui Robert d’Estouteville, pre care au dat-o Villon unui gentilhom proaspăt însurat, spre a o trimite nevestei, de el cucerită cu spada.

În ţelul zilei, când e uliu-n zbor,
Dus de plăceri şi de obişnuinţă,
Zgomot făcând şi fremătând de dor
Perechea îşi îndeamnă cu priinţă:
Când te zăresc se-aprinde-a mea dorinţă.
Doar bucurii au, cei ce au iubit.
Amor aşa o spune, spre ştiinţă,
Şi-i un noroc că noi ne-am însoţit.

În cerul meu fii soare, fără nor,
Mereu, până ce-oi trece-n nefiinţă.
De lauri herb, de-oi fi învingător,
Măslin duios, spre pace şi priinţă.
Să mă dezbar nu-mi este în fiinţă,
Viaţa cu tine-i tot ce mi-am dorit,
Spre-a te sluji, cu drag şi cu credinţă;
Şi-i un noroc că noi ne-am însoţit.

Iar când năpastele prea mult mă dor,
Sub a Fortunei proastă stăruinţă,
Surâsul tău fie-ngăduitor,
Aşa cum vântu-mprăştie-o căinţă.
Să nu-mi pierd străduială nici sămânţă
Degeaba-n câmp, fructul fie-mi leit.
E-a vieţii şi a Domnului voinţă,
Şi-i un noroc că noi ne-am însoţit.

ÎNCHINARE.
Prinţesă, să auzi ce am gândit:
Că inimile noastre s-au unit
Pe veci: eu pentru noi doi am grăit;
Şi-i un noroc că noi ne-am însoţit.
*
Traducere – Cindrel Lupe

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire

Ballade et Oraison – François Villon

Père Noé, qui plantastes la vigne;
Vous aussi, Loth, qui bustes au rocher,
Par tel party qu’Amour, qui gens engigne,
De vos filles si vous feit approcher,
Pas ne le dy pour le vous reprocher,
Architriclin, qui bien sceustes cest art,
Tous trois vous pry qu’o vous veuillez percher
L’ame du bon feu maistre Jehan Cotard!

Jadis extraict il fut de vostre ligne,
Luy qui beuvoit du meilleur et plus cher;
Et ne deust−il avoir vaillant ung pigne,
Certes, sur tous, c’estoit un bon archer;
On ne luy sceut pot des mains arracher,
Car de bien boire oncques ne fut faitard.
Nobles seigneurs, ne souffrez empescher
L’ame du bon feu maistre Jehan Cotard!

Comme um viellart qui chancelle et trepign
L’ay veu souvent, quand il s’alloit coucher;
Et une foys il se feit une bigne,
Bien m’en souvient, à l’estal d’ung boucher.
Brief, on n’eust sçeu en ce monde chercher
Meilleur pion, pour boire tost et tard.
Faictes entrer quand vous orrez hucher
L’âme du bon feu maistre Jehan Cotard.

ENVOI:
Prince, il n’eust sçeu jusqu’à terre cracher;
Tousjours crioyt: Haro, la gorge m’ard!
Et si ne sceut oncq sa soif estancher,
L’âme du bon feu maistre Jehan Cotard.
*
Baladă şi Rugăciune – François Villon

Taică Noe, ce viţa ai sădit;
Loth, ce-n izvorul stâncii-ai adăpat,
Oare de ce amoarea v-a-mboldit,
Cu-a voastre fiice v-aţi alăturat,
N-o spun să credeţi că v-aş fi certat,
Architriclin, şi tu prea iscusit,
Tustrei vă rog, să faceţi lăudat
Al lui Jehan Cotard suflet pierit!

Din stirpea voastră el a fost ieşit,
Băut-a doar ce-i scump şi căutat;
Doar o ţesală veche-a moştenit,
Ca un arcaş viteaz el s-a purtat;
Din mână nimeni cupa nu i-a luat,
Băutul zdravăn nu l-a istovit.
Boieri de viţă, nu lăsaţi uitat
Al lui Jehan Cotard suflet pierit!

Ca un bătrân uscat şi poticnit
Adesea îl zăream, spre înserat;
Odată chiar, prea tare s-a izbit
De tejghea, la casap, şi-a sângerat,
Pe scurt, în lumea asta n-am aflat
Mai bun fârtat de chef şi chiuit.
De-l întâlniţi, să-l omeniţi îndat’
Al lui Jehan Cotard suflet pierit!

ÎNCHINARE:
Bun Prinţ, nici spre pământ n-ar fi stuchit;
Mereu striga: « Of, gâtu’ mi-e zbicit! »
Şi nice-o sete n-ar hi potolit
Al lui Jehan Cotard suflet pierit!
*
traducere de Cindrel Lupe.

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire

Ballade de Villon a s’amye – François Villon

Faulse beaulté, qui tant me couste cher.
Rude en effect, hypocrite doulceur;
Amour dure, plus que fer, à mascher;
Nommer que puis de ma deffaçon soeur,
Cherme felon, la mort d’ung povre cueur,
Orgueil mussé, qui gens met au mourir;
Yeulx sans pitié! ne veult droicte rigueur,
Sans empirer, ung pauvre secourir?

Mieulx m’eust valu avoir esté crier
Ailleurs secours, c’eust esté mon bonheur:
Rien ne m’eust sceu hors de ce fait chasser;
Trotter m’en fault en fuyte à deshonneur.
Haro, haro, le grand et le mineur!
Et qu’est cecy? mourray, sans coup ferir,
Ou pitié veult, selon ceste teneur,
Sans empirer, ung povre secourir.

Ung temps viendra, qui fera desseicher,
Jaulnir, flestrir, vostre espanie fleur:
Je m’en risse, se tant peusse marcher,
Mais nenny: lors (ce seroit donc foleur)
Vieil je seray; vous, laide, et sans couleur.
Or, beuvez fort, tant que ru peult courir.
Ne donnez pas à tous ceste douleur,
Sans empirer, ung povre secourir.

ENVOI:
Prince amoureux, des amans le greigneur,
Vostre mal gré ne vouldroye encourir;
Mais tout franc cueur doit, par Nostre Seigneur,
Sans empirer, ung povre secourir.

*

Balada lui Villon pentru a sa iubită – François Villon

Frum’seţe calpă, rai costisitor,
Aspră în fapt, dulceaţă fără spor;
Greu de mâncat ca fierul, rău amor;
Te pot numi un vis cicălitor,
Farmec hain, de vieţi ucigător,
Trufie-ascunsă, ce pe-atâţi jertfeşti,
Ochi nemiloşi! N-ar fi ispititor
Cu suflet, pe-un sărman să izbăveşti?

Mi-ar fi priit să strig dup-ajutor
Prin alte părţi, mi-era folositor:
Plăcutu-mi-a să fiu bun vânător;
În trap m-am dus, tot căutând onor,
Când «Şo pe el», m-au luat toţi la omor!
Şi asta ce-i? Mori făr’să te fereşti,
Sau milă ceri, la timpul trecător,
Cu suflet, pe-un sărman să izbăveşti?

Un timp veni-va neîndurător,
Ce-o-ngălbeni, pălind al tău odor:
Şi râd, însă mă lasă gânditor,
Nu pot să uit (că nu-s nepăsător)
Bătrân voi fi, tu hâdă-ngrozitor.
Să ne-mbătăm, cât mai e zeamă-n ceşti.
Nu-mpărtăşi ăst chin istovitor;
Cu suflet, pe-un sărman să izbăveşti.

ÎNCHINARE:
Prinţ bun, de amorezi apărător
Cu reavoinţă să nu ne primeşti;
De la Iisus, creştine, eşti dator
Cu suflet, pe-un sărman să izbăveşti.
*
traducere de Cindrel Lupe.

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire

Ballade de Villon et de la Grosse Margot – François Villon

Se j’ayme et sers la belle de bon haict,
M’en devez−vous tenir à vil ne sot?
Elle a en soy des biens à fin souhaict.
Pour son amour ceings bouclier et passot.
Quand viennent gens, je cours et happe un pot:
Au vin m’en voys, sans demener grand bruyt.
Je leur tendz eau, frommage, pain et fruict,
S’ils payent bien, je leur dy que bien stat:
«Retournez cy, quand vous serez en ruyt,
En ce bourdel où tenons nostre estat!»

Mais, tost après, il y a grant deshait,
Quand sans argent s’en vient coucher Margot;
Veoir ne la puis; mon cueur à mort la hait.
Sa robe prens, demy−ceinct et surcot:
Si luy prometz qu’ilz tiendront pour l’escot.
Par les costez si se prend, l’Antechrist
Crie, et jure par la mort Jesuchrist,
Que non fera. Lors j’enpongne ung esclat,
Dessus le nez luy en fais ung escript,
En ce bourdel où tenons nostre estat.

Puis paix se faict, et me lasche ung gros pet
Plus enflée qu’ung venimeux scarbot.
Riant, m’assiet le poing sur mon sommet,
Gogo me dit, et me fiert le jambot.
Tous deux yvres, dormons comme ung sabot;
Et, au reveil, quand le ventre luy bruyt,
Monte sur moy, qu’el ne gaste son fruit.
Soubz elle geins; plus qu’ung aiz me faict plat;
De paillarder tout elle me destruict,
En ce bourdel où tenons nostre estat.

ENVOI:
Vente, gresle, gelle, j’ay mon pain cuict!
Je suis paillard, la paillarde me suit.
Lequel vault mieux, chascun bien s’entresuit.
L’ung l’autre vault: c’est à mau chat mau rat.
Ordure amons, ordure nous affuyt.
Nous deffuyons honneur, il nous deffuyt,
En ce bourdel où tenons nostre estat

*
Balada lui Villon şi a grăsanei Margot

De-mi plac frumoasa şi-o slujesc smerit,
Musai e să mă credeţi că-s năuc?
Căci are nuri ce-oricine şi-a dorit.
De dragul ei înfrunt orice bucluc,
Când vine lume, fug, ulcioru-apuc:
Merg la gârlici, cu cana şi smerit
Le dau vin, brânză, pâine, ce-au poftit,
De plătesc bine, n-or s-o ducă prost:
«Veniţi, când boaşe vi s-au încălzit,
În ăst bordel ce ne e adăpost!»

Dar mai apoi, din fire mi-am ieşit,
Când de la leneşă un ban n-apuc
Nu poci s-o văz, chiar moartea i-am dorit.
Îi iau şi rochie, şi hanţe şi surtuc:
Zălog le las, măcar să-i fac bucluc.
Mâinile-n şold îşi pune, drăcuind
Strigând şi pe toţi sfinţii pomenind,
Că n-o mişca. Atunci îi ard un zvast
În nas şi-o pomenesc scrâşnind
În ăst bordel ce ne e adăpost!

Când pace facem, trage-un pârţ sleit
Puţind ca un rahat de guguştiuc.
Râzând, pe cap îmi pune-un braţ dospit,
Zice-mi Gagiu, mă pupă pe năsuc.
Beţi amândoi, dormim strânşi în pătuc;
La deşteptare, maţu-i chiorăind,
Mă călăreşte, pofte încercând.
Sub ea sughit; mă turteşte cu rost;
Şi ghiduşii îmi face, tot, la rând,
În ăst bordel ce ne e adăpost!

ÎNCHINARE:
Vânt, grindini, geruri, sunt adăpostit!
Curvar mi-s, iacă curvă mi-am găsit.
Unul nu-i breaz, aşa ne-am molipsit,
Ne potrivim ca martie din post.
Gunoi am vrut, gunoaie ne-am găsit.
Fugim de cinste, şi ea a fugit,
Din ăst bordel ce ne e adăpost!
*
Traducere de Cindrel Lupe.

Publié dans François Villon | Laisser un commentaire