Les servantes faisaient le pain pour les dimanches,
Avec le meilleur lait, avec le meilleur grain,
Le front courbé, le coude en pointe hors des manches,
La sueur les mouillant et coulant au pétrin.
Leurs mains, leurs doigts, leur corps entier fumait de hâte,
Leur gorge remuait dans les corsages pleins.
Leurs deux poings monstrueux pataugeaient dans la pâte
Et la moulaient en ronds comme la chair des seins.
Le bois brûlé se fendillait en braises rouges
Et deux par deux, du bout d’une planche, les gouges
Dans le ventre des fours engouffraient les pains mous.
Et les flammes, par les gueules s’ouvrant passage,
Comme une meute énorme et chaude de chiens roux,
Sautaient en rugissant leur mordre le visage.
*
Coacere de pâine – de Émile Verhaeren
Fetele pregăteau pâinea pentru duminici,
Cu lapte din cel bun, cu grâu din cel bogat,
Fruntea plecând, cu coatele ieşind din mâneci,
Sudoarea se scurgea şi pica în aluat.
Mâini, degete, tot trupul fumega de trudă,
Corsajul le tresărea vibrând din plămâni
Cu pumni fioroşi frământau coca udă,
Aşezând-o în forme ce arătau a sâni.
Lemnul ars se crăpase în tăciuni înroşiţi
Pe lopată, punând câte doi potriviţi
În pântec de cuptor îndesau bulzii moi.
Flăcări lungi, prin crăpături treceau zăgazul,
Haita mare şi caldă de roşcovani dulăi,
Şi zvâcneau mârâind să le muşte obrazul.
*
Traducere de Cindrel Lupe
Poezie franceză și francofonă 